“Scoala Vrajitorilor” sau cum sa redevii copil

Bazat pe povestea lui Harry Potter, „Școala Vrăjitorilor” este un program cu aplicabilitate în dezvoltarea personală și terapia de grup pentru copii, dar si pentru adulti – intr-o școală a vrăjitorilor se poate învăța orice, putem să dăm frâu liber imaginației, fanteziei și creativității, putem învăța “vrăji” prin care să „desfacem” orice rău anterior (evident, „vraja” este un ritual terapeutic). 

Tehnicile terapeutice pe care le folosim in cadrul programului “Scoala Vrajitorilor” sunt o prelucrare a lecțiilor de la școala Hogwarts din povestea lui Harry Potter. Toate psihoterapiile se bazează pe o poveste sau o hartă care de obicei explică etiologia problemelor de prezentare, modul în care este menţinută simptomatologia şi metoda de tratament… Având în vedere că pentru copil lumea fantastică este la fel de reală ca şi lumea realităţii înconjurătoare, până la varsta de 7-8 ani un basm este perceput de copil în manieră similară cu cea în care adultul înţelege psihoterapia integrativa sau psihanaliza, sau orice altă metodă psihoterapeutică. Este inutil să explicăm copilului principiile psihoterapiei clasice. Dar principiile unei şcoli de vrăjitori sunt uşor asimilabile şi înţelese de către copil. În acelaşi timp se accesează memoria copilului şi este pusă în mişcare căutarea inconştientă şi accesarea unor lucruri deja cunoscute. Cei mai mulţi copii cunosc povestea lui Harry Potter şi a faimoasei şcoli de vrăjitorie de la Hogwarts. Exact aşa cum adultul a auzit de Freud şi foarte mulţi clienţi adulţi în psihoterapie se gândesc că sursa problemelor lor se află în copilărie, (pentru că aşa se ştie că a spus Freud), tot aşa pentru copil şcoala vrăjitorilor este automat asociată cu Harry Potter, sau Hogwarts sau poveştile cu vrăjitori şi vrăjtoare. Ritualurile terapeutice ajută la consolidarea poveştii. Motiv pentru care ritualurile terapeutice (formule magice, atingerea cu bagheta magică, etc.) sunt folosite extensiv în cadrul programului Şcoala Vrăjitorilor. Adresându-se copiilor cu vârsta peste 7 ani, programul Şcoala Vrăjitorilor este, pe lângă o „poveste” psihoterapeutică credibilă pentru copil şi o joacă structurată cu reguli, astfel fiind pliat pe nevoia copilului si putand fi adaptat pentru psihoterapia adultului.

%d bloggers like this: