Supervizarea in psihoterapia copilului si adolescentului

Supervizarea se centreaza asupra consolidarii integrarii teoriei si practicii, precum si asupra unei atitudini profesionale. Psihoterapeutii sub supervizare au ocazia de a descoperi ce fac bine deja si ce pot imbunatati sau inlocui, supervizarea facilitand insight-ul privitor la propria activitate clinica.

Supervizarea implica respect fata de cunostintele si experienta psihoterapeutului sub supervizare si subliniaza modul in care experienta supervizatului este relevanta pentru practica sa profesionala.

Supervizarea de grup se realizeaza in maniera integrativa, incluzand o serie de modele de supervizare: modelul relational integrativ, modelul developmental, modelul narativ, modelul Ericksonian, modelul analizei tranzactionale.

In cadrul programului de supervizare psihoterapeutii sub supervizare trebuie sa parcurga un numar de minim 150 de ore de supervizare de grup pentru o practica clinica de 300 de ore.

Analiza spectrului terapeutic se realizeaza dupa urmatorul model:

Relaţia terapeutică – În ce măsură poate simţi clientul, că relaţia cu terapeutul reprezintă o resursă importantă pe care se poate sprijini

Implicarea terapeutului – în ce măsură poate transmite terapeutul clientului sentimentul că starea de bine a acestuia este foarte importantă pentru el şi că face tot ce-i stă în putinţă pentru a-l ajuta să-şi rezolve problemele

Activarea resurselor – în ce măsură poate experienţia clientul obiective motivaţionale şi valori pozitive, abilităţi şi sentimente de eficacitate personală

Discutarea problemelor – în ce măsură sunt discutate problemele clientului în cadrul şedinţei terapeutice

Trăirea problemelor – în ce măsură este implicat clientul emoţional în discutarea problemelor pe care le prezintă (îşi trăieşte problemele pe parcursul discuţiilor)

Contribuţia clientului la discutarea problemelor – cât de receptiv este clientul faţă de intervenţiile terapeutice şi în ce măsură participă activ la desfăşurarea terapiei

Stadiul intervenţiei terapeutice – în ce măsură se deplasează accentul spre analiza şi înţelegerea problemelor cu care se confruntă clientul, respectiv spre măsurile menite să asigure schimbarea şi progresul.

Planul general al supervizarii urmeaza modelul lui Smith si Grawe, 2005:

Definirea problemei clientului: Simptome, Mecanisme, Surse

Obiective: Finale, Intermediare (de şedinţă), Relaţia simptome/mecanisme/surse – obiective finale/intermediare, Relaţia obiective finale – obiective intermediare

Strategie: Relaţia simptome/mecanisme/surse – tehnici propuse, Relaţia resurse – tehnici utilizate, Relaţia obiective finale/intermediare – tehnici utilizate

Desfăşurarea procesului terapeutic: Reuşite, dificultăţi întâmpinate, eşecuri, Aspecte transferenţiale şi contratransferenţiale – exploatarea lor terapeutică, Corespondenţa dintre cursul anticipat al intervenţiei şi desfăşurarea efectivă a acesteia, Modificarea strategiei terapeutice în urma unor evenimente/incidente petrecute în cadrul terapiei

Rezultatele intervenţiei: Modalităţi de obiectivare/evaluare a rezultatelor, Raportare la obiective, Evaluarea perspectivelor şi argumentarea acestora, Măsuri propuse în vederea consolidării/ameliorării rezultatelor.

%d bloggers like this: