De ce devenim psihoterapeuti?

Psihoterapeutii isi aleg aparent cariera din motive variate, de la cele financiare pana la cele umanitare, dar indiferent de motivele declarate, oamenii sunt motivati in alegerea unei cariere in psihoterapie de unul din urmatoarele substraturi psihologice:

  1. Psihoterapeutul are dorinta de a salva oameni, de a identifica si rezolva patologia si de a restaura sanatatea. In cazuri extreme, psihoterapeutul se erijeaza intr-un fel de salvator universal, care doreste sa isi ajute cu forta clientii sau un fel de vindecator care poate rezolva orice. Nevoia psihologica aflata la baza poate fi cea de validare a valorii personale. In orice caz, psihoterapeutii din aceasta categorie considera psihoterapia o forma de tratament, asemanatoare tratamentelor din profesia medicala.
  2. Psihoterapeutul isi alege meseria din motive apropiate de cei care doresc sa devina profesori, nevoia de baza fiind aceea de supravietuire peste timp, de imortalitate simbolica – nevoia de a sti ca ceva supravietuieste dupa moartea lor. Acesti psihoterapeuti considera psihoterapia mai degraba o forma de educatie care se bazeaza pe invatare si consiliere, decat o forma de tratament. Partea proasta este ca pot sa isi trateze clientii mai degraba ca pe niste elevi decat ca pe niste pacienti.
  3. Psihoterapeutul are nevoia de putere si autoritate, simtind placere atunci cand isi manipuleaza clientii. Acestia considera psihoterapia un proces corector sau de reforma. Sa speram ca aceasta este o motivatie mai rara in randul psihoterapeutilor, dar nu sunt foarte sigura de asta: atunci cand intrebi studentii la psihologie din anul I de ce doresc sa devina psihologi, un procent semnificativ declara ca doresc sa poata manipula oamenii.
  4. Psihoterapeutul alege aceasta profesie din motive religioase sau spirituale, psihoterapia fiind evident considerata un fel de activitate religioasa, in care oamenii cauta dezvoltare personala si un inteles transpersonal. Ca urmare, rolul psihoterapeutului seamana, din perspectiva lor, cu rolul preotului.
  5. Psihoterapeutul este motivat de dorinta de cunoastere a modului de functionare al mintii umane si de curiozitate. Psihoterapia este considerata mai degraba o stiinta, iar rolul psihoterapeutului este de a afla mecanismele din spatele problemelor psihologice. In cazuri extreme, psihoterapeutii din aceasta categorie isi privesc clientii ca pe un fel de “masini aduse la reparat”.
  6. Psihoterapeutul isi alege cariera datorita propriilor traume, fenomenul fiind cunoscut in literatura de specialitate sub numele de “vindecatorul ranit”. Desi un psihoterapeut care nu s-a luptat niciodata cu vreo vulnerabilitate sau dilema existentiala nu prea are sanse sa isi inteleaga clientii, daca traumele sunt majore si prea putin rezolvate se ajunge in situatia in care, la nivel inconstient, clientul este cel care “trateaza” psihoterapeutul.
  7. Alte motive pentru care oamenii aleg sa devina psihoterapeuti sunt dorinta de putere, dorinta de intimitate non-sexuala cu alte fiinte umane si intelegerea propriei persoane.

Dintre toate aceste motivatii, se pare ca cele mai “eficiente” sunt variantele “psihoterapia ca forma de tratament” si “psihoterapia ca stiinta care dezvaluie modul de functionare al mintii umane”. De ce? Pentru ca exista cele mai mari sanse ca acesti psihoterapeuti sa fie mult mai centrati pe client decat asupra propriei persoane. Nu facem psihoterapie pentru a manipula, a dobandi putere asupra altora, a-i educa spiritual sau a le tine lectii. Si cu atat mai putin ii putem ajuta pe ceilalti sa isi rezolve problemele daca nu ne intelegem pe noi insine, daca avem traume majore nerezolvate sau daca dorim intimitate in relatia cu clientul.

Pe tine ce te-a determinat sa devii psihoterapeut?

%d bloggers like this: