3 tipuri de psihoterapeuti care trebuie evitati

Multi psihoterapeuti sunt atrasi de aceasta profesie datorita propriilor probleme emotionale, astfel incat, in conditii de stres, reactioneaza uneori chiar mai prost decat clientii lor. Discutam cu un coleg care este profesor universitar si care spunea ca peste 50% dintre cei care aleg sa studieze psihologia o fac tocmai datorita sperantei ca isi pot rezolva propriile probleme si ca pot intelege mai multe despre traumele suferite. Dintre acesti 50%, in jur de 80% aleg ca specialitate psihoterapia. Nu intamplator o componenta fundamentala in formarea in psihoterapie este dezvoltarea personala, care are drept scop atat rezolvarea – cel putin partiala – a problemelor emotionale ale psihoterapeutilor in devenire, cat si evitarea fenomenelor contratransferentiale sau cel putin intelegerea lor (contratransferul este situatia in care psihoterapeutul proiecteaza asupra clientului sau propriile probleme, fara sa realizeze ca face asta, asa incat demersul psihoterapeutic este compromis).

In acelasi timp, stilul de lucru al unui psihoterapeut si eficienta sa depind in mare masura de personalitate. Trasaturile de personalitate ale psihoterapeutului vor influenta profund alianta si relatia terapeutica si ca urmare progresul clientului in terapie. Un studiu din 1993 arata ca exista insa trei tipuri de personalitati particulare in randul psihoterapeutilor, persoanele apartinand unuia sau altuia dintre aceste tipuri particulare de personalitate avand o eficienta destul de scazuta in psihoterapie:

  1. “Psihoterapeutul distant” este cel care, desi spune ca intelege emotiile clientului, are in permanenta o fata impasibila, pe care cu greu poti citi trairi sau sentimente. Nu da timp clientului sa planga sau sa aiba diverse manifestari emotionale (desi se pare ca acest tip de psihoterapeut tolereaza cel mai bine furia). In cazuri extreme acest tip de psihoterapeut duce tacerea si neutralitatea la extrem. Poate avea si manifestari ciudate in relatia cu colegii: este cumva “absent”, uneori nu isi saluta colegii, nu este interesat de nici un fel de interactiuni sociale sau creaza impresia ca nu ii place nici un coleg. Alteori are puseuri de flirt invaziv cu colegii de sex opus, urmate de o totala indiferenta si toleranta scazuta la frustrare.
  2. “Psihoterapeutul cald” se situeaza chiar la polul opus. Vrea sa imbratiseze pe toata lumea, le sare tuturor de gat, iar in timpul unui workshop cu colegii doreste imbratisari de grup. De fapt, comportamentul sau este destul de invaziv si sunt sanse bune sa aiba un atasament de tip nesigur sau o stima de sine foarte scazuta. Cand este respins se infurie sau este jignit, sub o masca de indiferenta demna. Lucreaza mai mereu cu emotiile clientului, dar are tendinta de a ignora aspectele cognitive, chiar daca principala sa orientare psihoterapeutica este de factura cognitiv-comportamentala.
  3. “Psihoterapeutul obsesiv-compulsiv” merge toata viata la workshop-uri si cursuri de formare profesionala, unde isi petrece fiecare moment. Da din cap in mod constant, isi exprima mereu grija fata de client si murmura tot timpul spre incurajarea clientului, indiferent ce exprima acesta. Uneori repeta frecvent anumite cuvinte sau fraze, ori pare un fel de ecou al celorlaltora, repetand ultima parte a unei propozitii sau reluand ceea ce s-a spus.

Pe de alta parte, un psihoterapeut bun este acela care are o buna fluenta verbala, stie sa isi moduleze expresiile emotionale, ii accepta neconditionat pe ceilalti, este empatic, flexibil si ajusteaza terapia functie de nevoile clientului si de procesul terapeutic.

%d bloggers like this: